Scrisă acum 3 ani și regăsită printr-un calculator dezafectat.
Et in Oltenia ego
Sau tradus pe românește, ”muică, mă măritai în Oltenia”
Sau cum am ajuns de râsul curcilor
Până acum vreun an cu onor și spor am activat la o firmă, într-o funcție, hai să zicem de control. Și până ce să-mi dau demisia eram pe timp de zi muma zmeilor, de-mi tremurau de frică toți cei pe la care mă duceam, acu am ajuns din mândru harmăsar, gloabă.
Făcui pasu” cel mare și mă măritai cu un oltean, (a se vedea mimetismul lingvistic). Toate bune și frumoase, bărbat așezat, liniștit, numa un defect are, detestă cu pasiune Bucureștiul. Și cum se apropiau sărbătorile pascale, domnul și stăpânul meu m-a anunțat că îi cazul să mă pregătesc de mers către locul lui de baștină. Locul cu pricina, o oază de liniște în oraș, o proprietate măricică, cu 3 bălți, livăduță și plina de experimente botanice. Io, copil crescut pe pământ, la țară, am sărit în sus de bucurie, deoarece n-am mai călcat cu picioarele goale iarba cam de multișor…
Ca nevastă ascultătoare ce mă aflu, mă purced să fac curățenie de Paște și la apartament, că vorba ceea, în capitală sau în provincie fiind noi, vine Învierea Domnului și pe la apartament. După ce spăl, deretic, frec și lustruiesc vreo 6 ore de m-au trecut tăte apele, împachetez țoalele, ambalez încălțăminte, – evident pe la Costești îmi aduc aminte că mi-am uitat treningul de casă – îl ajut să trambaleze către mașina apropritate personală toți irișii achiziționați de pe interneți, mă împiedic în vreo câteva crăci de glicină, de rodii și de magnolie de prin străduțele din spatele blocului, dăm o fugă și pe la muma să o pupăm așa în fugă și să dăm cadourile de Paște pentru ai mei și pentru papagal și într-un final glorios, pe la 7 pm ne purcedem la drum.
Pe la zece cum ne răzbise foamea, al meu calcă frâna, așa în trombă la o pensiune unde se face o ciorbă de burtă de moare lumea în 10 acte și pe la un 11 și ceva ajungem acasă. Evident că înainte de a despacheta ceva, prima grijă a consortului o fost să verifice la lumina farurilor cum îi merg passiflorele și dacă o înverzit vița de kivi. Și aș face păcat în fața lui Dumnezeu să nu recunosc că a lui nevastă îl seconda cu ochi de vultur să vază minunile.
Toate bune și frumoase pân aici. Jalea a început de a doua zi. Mea culpa, uitasem cum e cu casa, care nu e chiar ceea ce eu aș numi cuibușorul viselor mele. Frig, că îi dintr-o vreme în care oamenii nu erau așa gingași ca șubsemnata și priveau cu dispreț gerul iernii. Și hai să zicem că nu îi taman conformă cu ISO 22 000.
Ca paranteză, aflați cetitori dumneavoastă că mă trag dintr-un neam de femei obsedate de frecat și aseptizat. Mama cred că dacă o fi vreu fir de praf prin casă la priveghi, se va scula de pe catafalc și ne va popi pre toți. Dacă trece pe la mine și am proasta inspirație să nu potrivesc culoarea husei cu cea a canapelei, mă cântă 20 min la telefon (după ceas). Dacă e vreo pată în baie, tre să se facă excursie specială la farmacie după rudotel sau extraveral. Dacă în bucătărie nu se poate turna o reclamă la Mr. Propper/ Muscle/ Cif, o ia cu palpitațiuni. Doamen feri să fie vreun vas în chiuvetă că devine automat destinația unor cohorte invadatoare de gândaci de bucătărie care îmi vor coloniza locuința și care după ce vor consuma ceea ce este lăsat la îndegura lor mă vor mânca de vie și voi deveni subiect de documentar pe Discovery.
Hai să zicem că mama soacră nu a urmat cursurile aceleiași școli de gospodărie și gospodine. Cum la nuntă o fost un oarecare diferend iar eu nu mi-s taman ușă de biserică, eram jurată să îi dau exact ce mi-o dat ea cadou de nuntă: adică un nimic mare și zâmbăreț.
Venind și în Oltenia Paștele, mă așteptam să găsesc pregătiri frenetice și curățenie generală. Aș! Ți-ai găsit! Așa că a doua zi după marea descălecare, ficatul meu sensibil m-o luat într-o ședință fulger de sensibilizare: ori eu, ori lenea. Cum am constatat eu în repetate rânduri, că după abandonuri ale lenei o regăsesc în bună stare, în schimb ficatul dacă se dă lovit, e jale. Așa că mi-am anunțat soțul pe când ne plimbam noi agale printre rafturile unui magazin local că am decis să o ajutăm pe mama la curățenia de primăvară. Al meu s-o uitat luuuuung la subsemnata, a oftat din rărunchi, ”dacă vrei tu asta, iubire….” și a întins mâna spre un produs de curățenie. Am sărit ca o leoaică, ba nu, mie cif actifizz să îmi iei! Că de, știam eu ce știam ce mă așteaptă.
M-am dat a doua zi plină de elan (muncitoresc, nu al Răduleascăi, păcătoșilor!) și de fervoare pascală și am întrebat dacă o pot degreva eu de curățenia băii și a bucătăriei (căci aceea e jalea și oful meu). Mi s-a acordat regal permisiunea, așa că m-am purces fără să mai stau pe gânduri, să nu cumva să zică altminteri. În prima zi m-am cuțupit cu 3 uși și caloriferul din bucătărie. Butelca mea minune s-a consumat cam o treime. Așa că joi, am decis că e cazul să mă apuc de baie, sau o să rămân fără zama fermecată. Înainte de a mă purcede la muncă, mi s-a făcut o invitație, ca să mă alătur unei ședințe de înmumusețat la salon. Inițial am zis da, cu gândul că termin și mă răsfăț și eu. Mi-am pus mp3-playerul de gât și căștile la urechi, am setat muzică de dat energic din extremități, mi-am pus mănușile și m-am înarmat cu fâsul.
La ora stabilită nu trecusem de primii 6 mp de faianță… Am declinat oferta de a trece pe la salon și am continuat…
Am ajuns la cabina de duș. Pe care am văzut-o pentru prima oară în toată splendoarea ei. Un strat de săpun solidificat și calcificat orna fiecare placă de faianță. Actifizzul meu a zis fâs și am constatat că sunt pete care nu ies așa ușor. Noroc că am găsit într-un colț de baie și niște cif clasic. Și dă-i și freacă! Cu mâna dreaptă mânuiam energic buretele, cu stânga priponeam pereții cabinei să nu o ia la plimbare. Sub mâna mea nemiloasă rând după rând de aspergilius și nuș ce alte mucegaiuri roz și verzi au decedat. Într-un colț mai ferit, am dezgropat și o colonie de alge, m-am înecat de surpriză. După vreo oră juma de produs energie de fricțiune, m-am declarat mulțămită. Învinsesem dușmanul. Parțial. Al meu atunci și-a găsit să treacă prin baie. Plină de mândrie îl întreb ce părere are. Se uită el cu un ochi critic și conchide că nu se vede prea bine ce am făcut și că m-am chinuit degeaba. Am crezut că îmi stă mp3-playerul.
L-am gonit cu măturoiul cel mare. Ocazie cu care am deranjat și niște păianjeni. Am pus mâna pe ștergătorul de geamuri să spăl pereții în sus și să colectez ce pânze prăfuite am găsit, am sculat din siestă alți paingi. Mă jur că nu au fugit precum păianjenii care ocazional se gândesc să îmi colonizeze mie casa. Aceea sunt suflete chinuite și când mă văd o șterg cu viteză sporită, confrimându-mi statutul de vârf al piramidei trofice. Neee, aceștia s-au îndepărtat cu pași mici și măsurați, plini de indignare și de mândrie boierească. Și cred că i-am auzit comentându-mi apucăturile plebee, plini de dispreț. Presupun că erau păinjeni nobili, urmași direcți ai celor care colonizaseră casa pe la 1890 când a fost ridicată. Cu măcar vreo 2-3 ot în nume și cu locuri ereditare de pânzit. Am simțit că mă rușinez când am ridicat unealta spre a-i strivi regulamentar, dar țelul care mă anima m-a purtat mai departe.
Sus inima oșteni, că mai sunt ușile. Baia de aici e utilizată și ca spațiu de trecere, are ieșire spre curte (2 uși, nu una), comunică cu holul mare și cu wc-ul. În total 4 uși de frecat, plus bonus lucarna de la wc. După a doua ușă, sticla de cif cremă a scos un sunet trist și a sucombat. În ciuda încercărilor mele repetate de a o stoarce, nici măcar o singură picătură de magie nu a mai ieșit din ea. Iar actifizzul își demonstrase deja impotența! Am simțit așa, un gol în inimă, dar, noroc că am văzut niște detergent care a mai salvat cumva ziua.
Pe la această fază apare regal coana mare de la salon. Îmi evaluează scurt munca și eforturile susținute și îmi spune ”foarte frumos, eu nu m-aș fi apucat de așa ceva, că nu mă țin picioarele!”
Două minute mai târziu trece pe acolo și iubitul meu care se uită mai atent și îmi spune, ”puși puși, tu nu mai ai de gând să termini? Deja strălucește prea tare” I-am răspuns printre dinți că mai e baia.
Mi-am luat sufletul în aceiași dinți și am pășit pe ultima redută. Toaleta. M-am simțit precum Biciul lui Dumnezeu. Ce hoarde mongole? Care Subedei han? Ce Baiazid?! Eram mămica lor, a tuturor! Cu fizzul într-o mână și buretele în cealaltă am ras de pe fața pământului civilizații întregi de microbi. Am trecut prin foc și sabie (mă rog, prin atac chimic) imperii înfloritoare. Am auzit jalea microabelor Rachele care își jeleau pruncii uciși și am triumfat. Cam scurt că m-au lăsat picioarele de oboseală.
Iar acum, după ce baia strălucește de curățenie stau și mă întreb, cine râde mai bine, eu sau coana mare?
Pe pariu că râde de mine și cu curul că i-am muncit mai ceva decât o firmă de curățenie, și încă gratis….
